Ce înseamnă viziune unul și jumătate


Autor: Lectură de Dacă ar fi să trimitem partidele româneşti la un examen medical, diagnosticul n-ar fi deloc îmbucurător. Nici pentru ele, nici pentru societatea românească. Născute, probabil, cu o boală genetică gravă, partidele politice din România şi-au tot amânat tratamentul indispensabil şi, drept urmare, starea lor s-a agravat continuu.

ce înseamnă viziune unul și jumătate orb orb cu acuitate vizuală

Iar pentru că ele sunt un organ al democraţiei, au îmbolnăvit, poate iremediabil, şi societatea, care, în lipsa iniţiativei lor, nu le-a impus la timp terapia adecvată.

Partidele româneşti au o boală genetică Domnule Cristian Pârvulescu, dacă aţi face o radiografie a societăţii româneşti, a societăţii democratice româneşti —dar o radiografie la propriu, ca la medic- şi aţi căuta organul vital numit partide politice, ce aţi constata, ce diagnostic aţi pune?

Partidele politice româneşti un păcat originar, o boală genetică, anume, au demarat de o manieră brutală şi violentă în Starea de violenţă din a influenţat în mod definitiv şi cu consecinţe grave organizarea politicii româneşti.

Care este diferența dintre viziunea umană și viziunea computerului?

Revoluţia, ca membru fondator al noului sistem politic, violenţele de stradă —ianuarie, februarie, culminând cu Piaţa Universităţii din toate acestea au determinat un anume tip de politică românească. În primul rând, dincolo de afişarea consensului în discursul lui Ion Iliescu, o impunere a majorităţii, o tendinţă majoritaristă, o linie prezidenţialistă care apare de atunci şi care a făcut ca partidele politice -în loc să fie interesate să-şi construiască un electorat, pe baza unor ideologii- să mizeze foarte mult pe rolul viziune după forumul de eliminare a cataractei al majorităţilor.

De aici, din punctul meu de vedere, provin problemele. Sigur, că nu sunt doar probleme româneşti, dar în România violenţele din au fost de aşa natură încât viaţa politică a devenit de o violenţă excesivă. Nu întâmplător România este prima ţară din Europa în care un lider extremist şi un partid extremist ajung în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, mă refer la PRM şi la Vadim Tudor, în anul Această stare de violenţă este împărtăşită şi de societate.

E un interes doar pentru probleme pe termen foarte scurt şi o lipsă de viziune pe termen lung. Totul se rezolvă de azi pe mâine. E o viaţă politică cu sufletul la gură, pe ce înseamnă viziune unul și jumătate cu greu o putem bănui de viziune pe termen lung. Şi atunci când UE nu mai funcţionează la fel, se vede incapacitatea noastră de a putea discuta şi gândi strategii.

Dacă într-un corp, un organ vital este suferind, suferă implicit tot ce înseamnă viziune unul și jumătate. Prin similitudine, dacă partidele sunt un organ ce înseamnă viziune unul și jumătate al sistemului democratic şi dacă ele suferă, înseamnă că suferă şi democraţia?

Problema e dacă partidele politice sunt democratice şi dacă ele au vreo legătură cu democraţia. Şi nu mă refer aici doar la România, ci în general.

Curente literare

Există o teorie simplistă care spune că pluralismul politic defineşte în mod automat democraţia. Dar democraţia se referă la cu totul altceva. Democraţia se referă la protecţia minorităţilor, de exemplu, a tuturor tipurilor de minorităţi, plecând de la ideea centrală a democraţiei, care este egalitatea.

Or, partidele politice au apărut înaintea democraţiei şi au fost obligate să se democratizeze. Ca urmare, partidele politice sunt democratice doar dacă societatea este democratică.

ce înseamnă viziune unul și jumătate boli de vedere și prevenire

Iar societatea este democratică atunci când încearcă să asigure o cât mai largă bază pentru egalitate. Ori în România nu există o societate democratică. În România, democraţia se construieşte dificil.

ce înseamnă viziune unul și jumătate găsiți exerciții pentru dezvoltarea vederii binoculare

Democraţia nu se construieşte doar cu o constituţie şi cu un parlament. Ele sunt insuficiente. Democraţia este o stare de spirit care pleacă de la recunoaşterea diversităţii şi a legitimităţii acesteia. Sigur că există tendinţe liberale, există tendinţe sociale în ceea ce priveşte democraţia, dar există un nucleu dur al democraţiei.

Revenind, partidele politice n-au putut juca un rol în stimularea democraţiei, pentru că, fiind a-ideologice, nu au discutat în nici un fel, nu au propus societăţii româneşti nici o discuţie despre viitorul ce înseamnă viziune unul și jumătate. Partidele politice româneşti au fost de la început organizaţii care au asigurat protecţia unor grupuri.

Fie că discutăm despre nomenclatură, fie că vorbim despre foştii deţinuţi politici, nu discutăm despre ideologii, ci despre resentimente. Resentimente care au format un fel de osatură ideatică şi non-ideologică a partidelor politice. Atunci, n-avem o discuţie despre construcţia democraţiei. Statul de drept nu este democratic.

M-am apucat de business și am slăbit 20 de kilograme în trei luni. GENERAȚIA B

Statul de drept —este unul din viciile sale- nu asigură în mod automat şi funcţionarea democraţiei. Satul de drept austriac sau german s-au prăbuşit sub loviturile lui Hitler şi acesta e un viciu al statului de drept.

Kelsen, care este creatorul statului de drept, a gândit o soluţie instituţională ce înseamnă viziune unul și jumătate a asigura protecţia constituţiei, dar protecţia constituţiei nu înseamnă protecţia democraţiei, pentru că democraţia este starea de spirit care dă constituţiei o direcţie sau alta. Constatăm, de exemplu, că, da, există o stare de spirit pro-democratică în România sau în alte părţi, dar ea ţine de dezvoltarea societăţii, de globalizare, de revoluţia tehnologică, de ideile care circulă, nu ţine de partidele politice.

Ca urmare, problema partidelor politice este că ele nu şi-au putut asuma rolul pe care îl au, anume acela de a contribui la educaţia politică a societăţii. E unul din roluri, sigur. Dar ele se centrează doar pe rolul asigurării guvernării, de o manieră destul de simplistă, tocmai pentru că nu există proiectele acelea care să determine o anumită orientare a ţării.

Noi —eu, dvs, cei care vor citi interviul- nu putem spune cum va arăta România, nu peste 20 de ani, dar nici măcar peste cinci ani. Bănuim că va arăta cam la fel, dar nu avem o certitudine că drumul acesta pe care suntem duce sigur undeva, că va fi altfel.

Dacă comparăm cu alte generaţii din istoria României —politicieni, dar şi generaţii în sensul larg al termenului- vom vedea că atunci aveau nişte speranţe.

TRUCURI GROZAVE CU MÂNCARE -- Trucuri ușoare DIY legate de mâncare și viață, marca 123 GO!

Sigur, conservatorii voiau să organizeze România într-un fel, liberalii, în alt fel, dar aceştia puteau să descrie relativ România aceea care urma să fie construită. Astăzi, politicienii noştri sunt doar nişte tehnicieni care ştiu să cucerească voturi, pot să asigure funcţionarea instituţiilor, dar nu pot să asigure direcţia. Cristian Pârvulescu n. Despre viziunea interioară că nu şi-au asumat, nu şi-au exercitat rolul de a educa societatea, că s-au ocupat de interesele lor de grup, personale.

Unde e problema, hiba? Tocmai această ruptură care, în ceea ce priveşte generaţiile mai tinere, pare să fie ireconciliabilă între partide şi societate. Partidele politice n-au ştiut să-şi construiască societatea de suport, propria societate civilă. Sigur, există în România o iluzie, că societatea civilă ar fi total separată de politică.

M-am apucat de business și am slăbit 20 de kilograme în trei luni. GENERAȚIA B

Ori, societatea civilă nu poate fi separată de politică, pentru că societatea civilă nu este un tot, este diferenţiată în funcţie de modul în care sunt ierarhizate valorile. În alte societăţi, ceva mai stabile —de exemplu un stat care a constituit un model pentru România în sec 19, Belgia- partidele politice se bazează pe propria lor societate civilă.

Organizaţiile laice — partidele liberale; organizaţiile religioase — partidele creştin-democrate; organizaţiile muncitoreşti — partidele socialiste etc. Fiecare structură politică are acea osatură a societăţii civile, care îi permite să comunice cu societatea şi-i permite, în felul acesta, să ia pulsul societăţii.

ce înseamnă viziune unul și jumătate miopie și genă

Nu e nevoie nici de Piaţa Universităţiinici de mişcare Colectiv ca partidele politice să înţeleagă că trebuie să propună o serie de reforme. Şi există o relaţie permanentă cu cei care votează.

Pe de altă parte, o altă eroare în România vine —din cauza lipsei de ideologie- din viziunea aceasta absolut meteahnică: politica înseamnă doar câştigarea alegerilor şi formarea majorităţii. Centrarea pe alegerile prezidenţiale este şi mai gravă, pentru că aceste alegeri stimulează violenţa politică şi fac imposibilă concilierea diferitelor grupuri sociale.

Dacă alegerile parlamentare ar fi cele importante în România, atunci s-ar putea dezvolta un anume consens, o anumită dispoziţie consensuală. Dar este această căutare veşnică a majorităţii, ori democraţia, pentru că pleacă de la ideea de egalitate —egalitatea tuturor cetăţenilor- asigură nu formarea majorităţilor artificiale, ci respectarea drepturilor alegătorilor. Aici trebuie să vedem problema.

E problema noastră şi e în primul rând problema unor politicieni ambiţioşi care au încercat să transforme viaţa politică românească după propria lor înfăţişare. Mă gândesc în primul rând la încercarea de a impune —discuţia o avem şi în acest moment- un anume sistem electoral.

Se crede că alegerea politicienilor —primari, preşedinţi de consilii judeţene, ce înseamnă viziune unul și jumătate ar asigura mai multă legitimitate. Ori nu este adevărat. Este exact invers: alegerea stimulează confruntare şi violenţă. Primarul, preşedintele consiliului judeţean şi chiar preşedintele ar trebui să fie rezultatul unui consens şi nu al unei confruntări, pentru că acea confruntare, acea luptă politică va lăsa urme atât de adânci încât ea va crea o stare permanentă de nefericire.

Victoria unora va fi nefericirea celorlalţi. Cum putem construi o unitate pe nefericirea unora? Cum putem —citez un fost preşedinte al României- să ne bucurăm că i-am ciuruit pe toţi? De aici porneşte problema. E un model pe care l-am împrumutat din Franţa, îl foloseşte şi SUA, dar sunt ţări care sunt profund afectate de sistemul prezidenţialist şi de confruntarea dintre grupări. Cred că România ar fi trebuit să rămână la viziunea ei, aceea clasică, impusă de paşoptişti, a unui sistem politic consensul în care boieri şi burghezi să găsească împreună —era atunci- căile de a-şi concilia tendinţele atât de diferite.

Noi nu am reuşit lucrul acesta, nu acuitate vizuală acceptabilă învăţăm nimic din istorie.

Dragoş Anastasiu: România are nevoie de viziune şi spirit antreprenorial

De ce atâtea dispariţii şi apariţii de partide din încoace, schimbări de nume, reorientări doctrinare şi ideologice, fuziuni etc?

E şi acesta un semn că politica românească nu e coaptă? Politica românească a fost mereu una a diviziunilor. Şi liberalii, şi ţărăniştii, spre exemplu, au cunoscut momente de genul acesta. Ea vine şi dintr-o diversitate culturală pe care politica românească niciodată n-a fost capabilă să o utilizeze.

Mă refer la diversitatea apărută după Marea Unire, când forme culturale diferite, cum sunt Transilvania, Banatul, Bucovina, n-au fost în nici un fel integrate politic. Din contră, a rămas aceeaşi viziune simplistă a vechii politici, care presupunea mecanica liberală, conservatoare… N-a mai funcţionat şi acest lucru a dus la fărâmiţarea partidelor politice şi apoi la unificarea lor, pentru că era nevoie de majorităţi.

Acum, dupătendinţa a fost aceea a majorităţilor, pentru că e o aparentă diversitate a partidelor politice. În nu am avut prea multe partide politice şi prea puţine partide politice importante. În realitate, în ce înseamnă viziune unul și jumătate au intrat, conform formulelor de calcul din ştiinţa politică, 1,3 partide. Celelalte partide politice erau majoritatea ale minorităţilor conlocuitoare: 12 formaţiuni politice în Parlamentul României, înerau cele care reprezentau minorităţile, dintre care una, UDMR, se anunţa de atunci ca fiind un partid pivot.

Situaţia n-a făcut după aceea decât să se simplifice. FSN-ul s-a fracturat, n-a putut rezista, au apărut cele două tendinţe; ambele partide rezistă până astăzi. Gruparea din jurul fostului preşedinte Ion Iliescu este PSD-ul de astăzi, care a din care viziunea poate cădea diferite forme politice şi niciodată nu a fost foarte convingător în zona ideologiei de stânga, socialiste.

Partidele istorice au apărut oarecum spontan, pentru că nu existase o societate civilă structurată care să permită apariţia unor noi partide în Ţărăniştii au căzut victime ale propriilor lupte interne, iar liberalii, care au supravieţuit, au încercat să devină pragmatici, însă au fuzionat cu foşti adversari, din cauza lipsei de dezbatere ideologică, pentru a crea un mare partid, în logica mecanicii politice, care să-i permită candidatului acestui partid să câştige alegerile, urmând ca după aceea să se preia guvernarea într-o logică cât se poate de simplistă.

Nu, nu vorbim de ideologii aici. PDL este un partid de dreapta care provine dintr-un partid de stânga; este un salt mortal politic pe care istoria occidentală nu-l cunoaşte.

ce înseamnă viziune unul și jumătate ceea ce înseamnă acuitate vizuală 1

Am căutat cu asiduitate un alt exemplu de partid care să fi sărit, fără nici un fel de opoziţie internă, de la stânga la dreapta. Acest partid devine, îndupă câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, un partid popular, adică de dreapta, mai mult decât creştin-democraţii. Adică, trece de la stânga spre dreapta apropiată de extremă. Şi nu există nici un vot împotrivă. Este, dacă vreţi o radiografie, imaginea cea mai clară a eşecului ideologic românesc.

Iar acest partid, care e unul pragmatic, care câştigă alegeri, nu a făcut decât să vină cu orientarea sa, cu bazele sale teritoriale în interiorul PNL, în logica în care, înPNŢ se forma. Şi lucrurile n-au mers decât dacă le privim de pe înălţimile munţilor României, pentru că de la bază, niciodată Ardealul şi Muntenia n-au reuşit să se concilieze din cauza tradiţiilor diferite.

Asta se întâmplă şi în acest moment cu noul PNL, un partid care, iată, la aproape doi ani de la fuziune, nu reuşeşte să se închege şi nu va reuşi să se închege niciodată. Tot ceea ce speră PNL este ca PSD, aflat într-o criză structurală, să se afle deja pe o duș și vedere descendentă şi pur şi simplu să se evapore. Vă aduceţi aminte că şi Partidul Comunist a dispărut peste noapte; a spus Ion Iliescu că nu mai există comunism şi comunismul a dispărut.

Lucrurile sunt departe de a fi așa. Ideologia este un concept care excelează prin ambiguitate. Este un concept foarte derutant pentru că, printre altele, ridică întrebări referitoare chiar la baza și validitatea celor mai profunde întrebări ale noastre. Un mare rol în crearea aurei de ambiguitate în jurul conceptului îl are și conotația peiorativă care există în jurul său.

Partidele politice nu se pot schimba, în nici un caz peste noapte Suntem în şi partidele politice se aliniază la startul unor noi alegeri, două seturi: alegeri locale şi alegeri parlamentare.

Sunt ele pregătite pentru noile cerinţe, noile aşteptări ale societăţii? Fiindcă parcă s-a schimbat ceva în ceea ce aşteaptă electoratul de la partide.

  1. Ştiu că au fost multe provocări lansate.
  2. M-am apucat de business și am slăbit 20 de kilograme în trei luni.
  3. România Dragoş Anastasiu: România are nevoie de viziune şi spirit antreprenorial Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană Dragoş Anastasiu crede că în anul acesta, marcat de pandemie şi, implicit, de teama de a călători în zone mai îndepărtate, turismul românesc va avea de câştigat.
  4. Vederea și baschetul
  5. Care este diferența dintre viziunea umană și viziunea computerului?

Deci, sunt pregătite partidele pentru noile aşteptări ale electoratului? Partidele politice sunt pregătite pentru alegerile lor.

Sunt pregătite să-şi prezinte candidaţi, sperând că lucrurile nu se vor schimba în mod diametral. Pentru că partidele politice nu se pot schimba. În orice caz, nu se pot schimba peste noapte.

Ele au o cultură de organizaţie foarte rezistentă, au o structură internă foarte stabilă şi nu pot să apară schimbări extraordinare. Sigur că naftizină și vedere apărea figuri noi, dar nu de figuri noi au dus lipsă partidele politice româneşti.

Deci, problema nu este aceea a personalului, ci a calităţii personalului. Tendinţa de producere a unei anumite structuri pe care partidele au avut-o în anii 90 este naturală, există în orice organizaţie şi n-avea cum să nu existe şi în partidele politice. Noile partide care apar pe baza noii legi electorale nu vor permite însă o schimbare radicală, pentru că regulile electorale favorizează partidele mari.

Vedem că ele au fost cele care au profitat de pe urma sistemului politic creat atunci. Deci, nu ne putem aştepta la o schimbare radicală decât în măsura în care societatea se mobilizează. Însă, societatea se mobilizează datorită sistemului politic nu neapărat în raport cu alegerile.

Ideologie politică

Am avut doar mobilizarea din noiembrie Societatea se mobilizează mai degrabă în legătură cu probleme controversate, iar participarea la alegeri locale şi parlamentare nu a fost extraordinară în ultimii 10 ani.

Deci, ne putem aştepta ca partidele politice să reproducă în mare măsură rezultatul alegerilor anterioare, dacă sistemul electoral nu se schimbă.

Dacă sistemul electoral se schimbă, atunci în al doilea tur de scrutin —mă refer la ce înseamnă viziune unul și jumătate primarilor- se pot face o serie de alianţe locale de care partidele mici ar putea profita pentru a juca un rol puţin mai important.

Dar nu vom avea o schimbare radicală a sistemului politic, ea nu poate să apară peste noapte. Electoratul este părtaş la starea partidelor Faptul că partidele aduc să candideze oameni din sport, cultură, din societatea civilă, tot felul de figuri noi pentru politică, e doar o schimbare de formă? Da, e schimbare de formă. În a fost momentul în care intrau oamenii de afaceri, tot noi figuri.

Parlamentul din era altul. Dar oricum ne referim la oameni care joacă doar rolul de promotori ai imaginii partidelor, ei nu influenţează în nici un fel viaţa partidului, n-au cum s-o influenţeze. În România, viaţa politică e, aparent, mult mai trepidantă decât în ţările occidentale; aici e şi problema: înînîn parlamentul a fost de fiecare dată înnoit, dar înnoirea parlamentului n-a însemnat şi o înnoire a politicii, pentru că era vorba doar de apariţia unor figuri noi şi nu de o schimbare radicală a modului în care se face politică.