Ce vedere 1


ce vedere 1

Play Administraţia preşedintelui american Donald Trump are în vedere 1 mai ca dată-ţintă pentru relaxarea restricţiilor impuse în vederea limitării epidemiei cu noul coronavirus în SUA, a declarat duminică şeful Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente FDAStephen Hahn.

Acesta a avertizat totuşi că este prea devreme să se spună dacă va fi respectat acest target, transmite Reuters. Curba "nu doar că s-a aplatizat, începe să dea înapoi", a spus pe CNN şi dr.

ce vedere 1

Anthony Fauci, epidemiologul şef al SUA, exprimându-şi speranţa că se va constata "un declin foarte clar şi ulterior ne putem gândi cum putem ţine virusul la distanţă şi să prevenim un reviriment". Administraţia preşedintelui Donald Trump a reluat dezbaterea privind o redeschidere neîntârziată a economiei după ce un grafic realizat de o influentă universitate a redus previziunile de mortalitate la Pe de altă parte, noi date guvernamentale au indicat o creştere a infecţiilor dacă ordinele de "rămâneţi acasă" ar ce vedere 1 ridicate după doar 30 de zile, potrivit unor proiecţii relatate iniţial de New York Times şi confirmate de un oficial ce vedere 1 Ministerul securităţii interne al SUA.

Americanii din majoritatea statelor SUA şi-au petrecut duminica Paştelui catolic în lockdown, în condiţiile în care cel mai recent bilanţ indica peste Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Detalii în secţiunea Condiții de utilizare.

ce vedere 1