Fundamentele fiziologiei vizuale. Fiziopatologie - sibienii.ro


Autor: Butnaru Mihaela, Psiholog clinician Memoria reprezintă imprimarea, stocarea şi recuperarea informaţiilor din psihic. Este un proces psihic de înregistrare, păstrare şi regăsire a informaţiilor receptate care asigură funcţionarea orientată a individului în timp şi spaţiu, atât timp cât acesta actualizează selectiv experienţa acumulată 1.

Memoria constituie premisa dezvoltării unui comportament adaptat la mediu, deoarece în lipsa dimensiunii temporale, fiecare stimul receptat din mediu ar fi tratat ca şi cum ar fi mereu unul nou. Astfel eficienţa comportamentală şi dezvoltarea ar fi reduse sau chiar anulate. William James a definit memoria ca fiind atenţia conştientă acordată în prezent unui eveniment care a avut loc în trecut 2iar această definiţie stă la baza concepţiei clasice în ceea ce priveşte memoria ca proces psihic.

La o privire mai atentă, se observă că definiţia lui James se referă la o singură componentă a memoriei, cea de regăsire a unei informaţii stocate.

  • FIZIOPATOLOGIE - atlas color - Silbernagl - Lang
  • Росио погладила руками свои пышные загорелые формы - дай Бог, чтобы они сохраняли свою привлекательность еще лет пять-шесть, пока она не накопит достаточно денег.

Ca proces însă, memoria presupune şi alte stadii pe lângă cel al reamintirii, chiar dacă acesta din urmă prezintă aspectul clar care diferenţiază memoria de procesele cognitive. James însuşi a indicat prezenţa a două tipuri de memorie: cea primară - informaţia existenţă în prezentul conştient, şi una secundară, care se referă la informaţia stocată dincolo de atenţia conştientă, ce poate fi readusă conştiinţei fundamentele fiziologiei vizuale reamintire.

Schacter şi Tulving descriu memoria ca pe o combinare a tuturor proceselor mentale, un sistem multi-faţetat şi multi-stadial de conexiuni şi reprezentări care cuprind o acumulare de percepţii 4. În viziunea lui Eliasmith, memoria este abilitatea generală de interpretare a lumii perceptive fundamentele fiziologiei vizuale vederea organizării răspunsurilor la schimbările din mediu 5. Această definiţie sugerează memoria ca structură de încorporare a noilor stimuli.

Primele preocupări ştiinţifice care au ca subiect memoria umană sunt cele ale lui Ebbinghaus El a arătat prin experimente care implicau reţinerea unor silabe fără sens că trecerea timpului alterează cantitatea reamintirilor.

  1.  Склонность к ребячеству, фанат сквоша с подавляемой сексуальностью.
  2. Facultatea de Medicina – umfcd
  3. Senzație - Wikipedia
  4. Memoria | Anatomie si fiziologie
  5. Retrage-ți cărțile din vedere

Spre deosebire de Ebbinghaus, Bartlett a utilizat în experimentele sale stimuli cu sens. Scopul acestor experimente nu era de a evalua capacitatea de reamintire, cât mai ales de a observa efectul evenimentelor din trecut asupra memorării şi reţinerii de informaţii.

Inare loc sustinerea primelor teze de doctorat la Facultatea de medicina din Bucuresti. Pana in se sustin, paralel cu tezele de doctorat, un numar de 19 diplome de licenta in medicina. Incepand cu anul universitarnu se mai admit in facultate studenti fara bacalaureat, iar dupa absolventii facultatii trebuie sa sustina o teza de doctorat, obtinand astfel titlul de doctor in medicina si chirurgie.

Două metode au fost utilizate în designul său experimental: cea a reproducerii repetate şi cea a reproducerii seriale. În primul caz li se solicita subiecţilor să reproducă o imagine sau un text pe care le văzuseră anterior. În cel de-al doilea participanţii trebuiau să descrie mai departe imaginea sau textul unul către celălalt.

REVIEW-URI

Bartlett şi-a dat astfel seama că subiecţii recreau stimulul mai curând decât a-l reproduce, iar acest fapt depinde de mai mulţi factori: interese, atitudini, context social. Climatul cultural are de asemenea un impact asupra reamintirii, a arătat acelaşi cercetător 7. Munca lui Bartlett a deschis o direcţie de cercetare care sugera că sistemul memoriei nu este unul fix, rigid, iar cunoştinţele acumulate se află într-un proces de organizare şi reorganizare atunci când apar noi informaţii.

Cel mai cunoscut model asupra organizării memoriei este cel propus de Atkinson şi Shiffrin în Modelul indică trei stadii ale memoriei: cea senzorială, cea de scurtă durată şi cea de lungă durată.

Stimulul senzorial ajunge la memoria senzorială, unde apare o primă procesare.

În memoria de scurtă durată informaţia este procesată în aşa fel încât să ducă la un răspuns comportamental, prin repetiţie ea este fixată, iar elaborarea şi codarea îi asigură un loc în memoria de lungă durată. Fiecare tip de memorie şi organizarea informaţiilor vor fi abordate în secţiunea următoare. Tipuri de memorie Criteriile stabilite de psihologia clasică pentru a diferenţia diverse aspecte ale memorie sunt în continuare valabile: factorul temporal intenţia şi controlul voluntar aferentaţia dominantă Fundamentele fiziologiei vizuale general, cea mai clară distincţie este între memoria de scurtă durată sau memoria de lucru şi memoria de lungă durată, diferenţă pe care a constatat-o şi James acum două secole.

Modelul cibernetic al sistemului psihic Tulving şi Donaldson, ; Lindsay şi Norman, a adus o perspectivă mai clară asupra formelor temporale ale memoriei. Memoria imediată Memoria imediată sau senzorială este un proces aflat la graniţa dintre percepţie şi memorie. Reprezintă menţinerea unei unităţi perceptive în sistemul informaţional suficient timp pentru a fi integrată, procesată sau identificată. Această formă a memoriei este condiţia necesară exercitării memoriei de scurtă şi de lungă durată, picături pentru ochi de afine esenţială şi pentru procesele percepţiei şi gândirii.

În acest stadiu, informaţia este păstrată între jumătate de secundă pentru stimulii vizuali şi trei secunde pentru stimulii auditivi, după acest timp fiind fie procesată mai departe, fie ignorată. Două procese sunt esenţiale pentru transferul ulterior al informaţiei: atenţia şi automatizarea 8.

Criteriul morfologic[ modificare modificare sursă ] După criteriul morfologic utilizat în special în secolul XIX au fost considerate cinci tipuri de senzații: senzație vizualăsenzație auditivăsenzație olfactivăsenzație gustativă și senzație cutanată. Clasificarea după organele de simț s-a dovedit a fi grosieră deoarece în compunerea unor organe de simț s-au găsit subsisteme organice autonome. Pe de altă parte s-au descoperit subdiviziuni ale unor senzații precum și senzația vagăneclare ce nu puteau fi localizate în organele cunoscute la un moment dat. Criteriul funcțional[ modificare modificare sursă ] Criteriul funcțional a depășit limitele criteriului organului în clasificarea senzațiilor prin delimitarea funcției senzoriale și apoi identificarea organului receptor care îndeplinește funcția. Avantajul acestui criteriu este că s-au descoperit mai multe senzații și s-a constatat o diversitate sporită a senzațiilor.

Memoria de scurtă fundamentele fiziologiei vizuale Memoria de scurtă durată rezultă în urma prelucrării informaţiei în memoria imediată. Este un complex eterogen de date, iar capacitatea de retenţie este limitată temporal şi cantitativ se acceptă în general ideea de 5±2 elemente.

Fundamentele fiziologiei vizuale de memorie de lucru se aplică deseori sinonim cu memoria de scurtă durată, chiar dacă în literatura de specialitate nu există un consens cu privire la această suprapunere. Astfel, memoria de lucru se defineşte ca memorie de scurtă durată aplicată sarcinilor cognitive, ca sistem complex care operează cu informaţii din cadrul memoriei de scurtă durată sau ca direcţionarea atenţiei către memoria de scurtă durată 9.

Informaţia din memoria de scurtă durată este păstrată pentru o perioadă limitată de timp şi poate fi accesată uşor. De asemenea, cantitatea de informaţii care pot fi menţinute este fundamentele fiziologiei vizuale la 5±2 elemente, iar organizarea acestora într-un pattern cu sens creşte eficienţa memorării. Memoria de lucru a devenit un concept important după studiile lui Baddeley şi Hitch începute în anii ' Cercetătorii au arătat că există un sistem de retenţie a informaţiilor compartimentat — informaţii verbal-fonologice şi vizual-spaţiale — în care legătura între compartimente se face prin procesele atenţiei, numite executorii centrale.

Conceput într-o manieră concisă, dar cu atenţie pentru detalii, acest atlas în policromie aflat la a doua ediţie este instrumentul ideal pentru studenţi. Cartea include cele mai recente informaţii ştiinţifice despre cauzele moleculare şi genetice ale bolilor, precum şi terapii promiţătoare de ultimă oră. Fiecare pagină de text este însoţită de o planşă care prezintă relaţia cauzală dintre dezechilibrele proceselor fiziologice şi explică tulburările şi bolile rezultate. Ilustraţiile în policromie contribuie la evidenţierea şi înţelegerea conceptelor despre temperatură şi energie, elemente sanguine, respiraţie, sistemul renal, sistemul digestiv, cordul şi circulaţia, metabolismul, sistemul hormonal, sistemul neuromuscular şi sistemul senzitiv. Pe parcursul întregii cărţi, informaţia este întregită de către autori prin elemente succinte care sintetizează fundamentele fiziologiei.

Acestea reprezintă un buffer episodic, care permite asociaţii interdomenii în cadrul memoriei, cum ar fi legătura dintre numele cuiva şi figura sa. Engle şi colaboratorii consideră că atât aptitudinile intelectuale, cât şi memoria de lucru depind de capacitatea de control a atenţiei şi de aplicarea acestui control în gestionarea proceselor intelectuale.

fundamentele fiziologiei vizuale

Memoria de lungă durată Diferenţele dintre memoria de lungă durată şi memoria de scurtă durată rezidă în capacitate câte elemente pot fi stocate şi durată pentru cât timp sunt stocate elementele. Limita de stocare pentru memoria de lungă durată nu a fost încă descoperită, acest tip de memorie părând să fie nelimitat, cu toate că accesul la informaţiile stocate depinde de o serie de factori Informaţiile se consolidează în memoria de lungă durată prin asocieri cu sens şi repetarea lor.

Stocarea este, în cea mai mare parte, semantică.

FIZIOPATOLOGIE

Fundamentul fiziologic al memoriei de lungă durată include stimularea neuronală prin crearea sau modificarea de conexiuni între neuroni, procesul numindu-se potenţare de lungă durată. Clinica de ochi medvedev repetarea transmiterii de impulsuri sinaptice, eficienţa conexiunilor stabilite creşte, creându-se pattern-uri neuronale.

În timp ce conexiunile tranzitorii specifice memoriei de scurtă durată se situează mai ales în lobii frontral, prefrontal şi parietal, cele proprii amintirilor durabile cuprind întreg creierul. În memoria de lungă durată, uitarea, definită ca imposibilitatea de a accesa şi reproduce o anumită informaţie, apare atunci când conexiunile neuronale fundamentele fiziologiei vizuale sau când există o interferenţă un pattern nou se suprapune peste cel deja existent.

Memoria de lungă durată se împarte în mai multe subtipuri: declarativă şi procedurală, retrospectivă şi prospectivă. Memoria declarativă sau explicită reprezintă memoria faptelor şi evenimentelor, putând fi accesată în mod conştient.

Include informaţiile care pot fi verbalizate, împărtăşite cu ceilalţi.

fundamentele fiziologiei vizuale

Amintirile din memoria declarativă pot fi episodice sau semantice. Memoria episodică conţine acele informaţii referitoare la evenimente, aspecte circumstanţiale pe care persoana şi le aminteşte ca şi cum ar vedea un film. Memoria semantică cuprinde informaţii cu un grad de abstractizare mai ridicat, concepte, strategii, aspecte care nu mai sunt legate de contextul sau situaţia concretă în care au fost învăţate.

Aici se atinge un nivel de automatizare fundamentele fiziologiei vizuale cunoştinţelor.

fundamentele fiziologiei vizuale

La baza acestor tipuri de memorie de lungă durată se află procese neuronale diferite. Astfel, conţinuturile declarative sunt encodate în hipocamp, cortextul entorinal şi hiperinal şi stocate în cortexul temporal şi alte zone ale creierului. Informaţiile procedurale sunt encodate şi stocate de cerebellum, putamen, nucleul caudal şi cortexul motor. Dacă cuiva i s-ar extirpa lobul temporal medial, acea persoană ar putea să-şi formeze în continuare amintiri procedurale, fără să fie capabilă de a-şi aminti când şi cum le-a învăţat.

Meniu de navigare

De altfel, studiile clinice care au observat pacienţi cu această porţiune a creierului extirpată ca tratament pentru epilepsie au permis stabiliea legăturii dintre formarea amintirilor şi zonele cerebrale implicate Memoria retrospectivă conţine informaţii despre trecut, reamintirea unor episoade întâmplate. Cuprinde amintiri semantice, episodice şi autobiografice, în general declarative. Memoria prospectivă cuprinde ceea ce trebuie să fie reamintit, cum ar fi efectuarea unei acţiuni planificate.

Aceste două tipuri de memorie nu funcţionează complet independent unul de celălalt. Memoria voluntară este un proces esenţial de organizare şi manifestare a capacităţii mnezice umane, având conexiuni cu sistemele motivaţional şi emoţional.

Caracteristica esenţială a acestei forme de memorie este existenţa unui scop, a unei intenţii de fixare şi păstrare a anumitor informaţii. De exemplu, a învăţa pentru un examen înseamnă a memora o serie de informaţii în vederea reproducerii lor în faţa unui examinator fundamentele fiziologiei vizuale în scris. Obiectivul acţiunii organizează procesele de imprimare engramare şi fixare, iar acest scop este stabilit de către individ, în mod conştient.

Memorarea subordonează astfel procesele perceptive, cognitive şi volitive. Procesul se realizează la diferite grade de exactitate şi durabilitate, fiind posibile distorsiuni precum efectul seriei sau al listei. În memoria involuntară este vorba despre un proces lipsit de intenţionalitate.

Toate fazele acestui proces se realizează fără controlul conştient şi fără să existe un scop al acţiunii. Amintirile involuntare sunt de două tipuri: autobiografice şi semantice. Memoria involuntară se poate desfăşura în paralel cu memoria voluntară, caz în care completează efortul voluntar de reţinere a informaţiei. De obicei exprimă capacitatea nativă de procesare a informaţiei, în timp ce pentru memorarea voluntară există diverse forme de antrenare.

În funcţie de aferentaţia dominantă, putem diferenţia tipuri de memorie după modalitatea senzorială de procesare a informaţiei: vizuală, auditivă, kinestezică, mixtă. La nivel individual, este posibilă dezvoltarea în mod preponderent a unuia dintre aceste subtipuri, existând atât o predispoziţie, cât şi activităţi care dezvoltă un anume tip de memorie. De exemplu, dansul presupune o combinaţie de procesare kinestezică şi auditivă, în timp ce pentru memorarea voluntară a fundamentele fiziologiei vizuale material scris, se face apel la componenta vizuală sau se poate fundamentele fiziologiei vizuale cu voce tare aspecte vizuale şi auditive.

  • Fiziopatologie - sibienii.ro
  • Cartea include cele mai recente informaţii ştiinţifice despre cauzele moleculare şi genetice ale bolilor, precum şi terapii promiţătoare de ultimă oră.