Vedere asupra moralei


ETICA, DISCIPLINĂ FILOSOFICĂ A MORALEI

Asemenea norme trebuie să aibă câteva caracteristici fără de care şansa lor de a se impune este puţin probabilă: să delimiteze, pentru toţi şi pentru fiecare în parte obligaţii, interdicţii, permisiuni; să fie recunoscute de toţi sau de cel puţin o majoritate; să prevadă sancţiuni pentru impunerea lor în folosul comunităţii.

Este de reţinut faptul vedere asupra moralei chiar şi în cele mai autoritare şi opresive regimuri politice ale istoriei, caracteristicile de mai sus ale reglementărilor s-au menţinut, chiar dacă acestea au convieţuit cu norme de conduită impuse împotriva voinţei majorităţii, în folosul unei persoane sau al unei minorităţi. La baza constituirii acestor norme au stat întotdeauna valorile promovate în diferite momente istorice vedere asupra moralei în diferite arii de convieţuire umană, constituite în baza concepţiilor dominante vehiculate în societate despre sursa, valoarea şi sensul existenţei umane.

S-au constituit, astfel, o multitudine de perechi valoare-normă destinate să diriguiască viaţa indivizilor şi a comunităţilor umane în conformitate cu idealul uman şi cu sistemul de interese  promovat la un moment dat.

Vedere asupra moralei multitudinea acestor perechi, s-a desprins o categorie aparte, identificată ca aparţinînd de sfera de preocupări a eticii: sfera moralei. Delimitări conceptuale. Unul dintre cele mai importante puncte de pornire în studiul eticii îl reprezintă înţelegerea corectă a sensului şi semnificaţiei termenilor cu care aceasta operează.

vedere asupra moralei Aceasta, deoarece la nivelul simţului comun, precum şi în unele studii, analize, interpretări sau discursuri moralizatoare, în lucrări ştiinţifice sau articole de presă termenii de bază ai domeniului moral sunt adesea utilizaţi în mod inadecvat. Un prim mod de utilizare inadecvată este stabilirea unui raport de identitate între etică şi morală, ca noţiuni, sau între etic şi moral ca atribute ale unor persoane, acţiuni, comportamente.

Pentru înlăturarea  acestor neajunsuri vom preciza originea termenilor, precum şi evoluţia acestora spre semnificaţia pe care au căpătat-o astăzi în cele mai multe dintre studiile etice. Termenii etică şi morală au, la începuturile utilizării lor, anumite similitudini. Ei provin din două culturi diferite dar,  în devenirea lor istorică, aflate într-un proces de permanentă influenţă: cultura greacă şi cea latină. Urmărind  scopul  de  a  traduce  exact  noţiunea  de  etică  din  limba  greacă  în limba  latină,  Cicero  marele  filozof  al  Romei  antice,  a  creat  noţiunea  de  moralis morav,  obicei,  caracter.

Principiul integrităţii Principiul respectării şi protejării vulnerabilităţilor Toate aceste principii sunt considerate prima facie.

Cicero  scria  despre  filozofia  morală  înţelegînd  prin  ea aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care Aristotel o numea etică.

Hegel este primul care  face distincţie  între aceşti termeni şi anume  filozoful tratează  morala  ca  fiind  felul  în  care  sunt  percepute  acţiunile  de  către  individ, manifestată  prin  trăirea  vinovăţiei,  iar  moralitatea  felul  în  care  se  manifestă  în realitate faptele omului.

Aderenţa la acest punct de vedere nu este unanimă, ea fiind mai pregnantă în rândul filosofilor cu afinităţi spre cultura greacă, în timp ce romaniştii au preferat, o vreme, să interpreteze ştiinţa despre morală cu acelaşi termen : filosofia morală sau pur şi simplu morală, cu sensul de ştiinţă.

  • Asigmatism miopie
  • Principiile etice – între universalitate şi specificul profesiei | Mircea Leabu
  • Modelul stadial de dezvoltare morală al lui Lawrence Kohlberg - Wikipedia
  • ETICA, DISCIPLINĂ FILOSOFICĂ A MORALEI « Drept MD

Potrivit primei  tradiţii de definire a  eticii, aceasta este considerată:  ştiinţă  a comportamentului,  moravurilor;  studiu  teoretic  al  principiilor  care guvernează  problemele  practice,  iar  morala  este  socotită:  totalitatea mijloacelor  pe  care  le  folosim  pentru  ca  să  trăim  într-un  mod  omenesc; ansamblul  prescripţiilor  concrete  adoptate  de  către  agenţi  individuali  sau colectivi. Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire,  etica este ansamblul regulilor de conduită  împărtăşite  de  către  o  comunitate  anumită,  reguli  care  sunt fundamentate  pe  distincţia  între  bine  şi  rău.

Etica morală și etica profesională - Blog • Avocatoo

Morala  este  ansamblul principiilor  de  dimensiune  universal-normativă  adeseori  dogmatică ,  bazate pe distincţia între bine şi rău. Astfel au fost formulate două teorii cu privire sanpin oftalmologie înţelegerea conceptelor de etică şi morală: a Teoria similarităţii — cei doi termini au înţeles similar b Teoria complementarităţii —  cei doi termeni  cu toate că se referă la acelaşi domeniu  al  vieţii  sociale  au  semnificaţie  diferită,  dar  completându-se reciproc.

Totodată s-a conturat persectiva că termenul  morală  este legat  de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa privată şi etica în viaţa publică politică, civică, profesională. Obiectul eticii Încă din explicaţiile date termenilor de bază ai eticii am stabilit că obiectul eticii îl constituie morala.

Mircea Leabu

Fie că acceptăm acest punct de vedere, fie că îl preferăm pe cel  care denumeşte ştiinţa despre morală ca Filosofie morală sau Morală, obiectul său de studiu rămâne acelaşi: întreaga sferă a moralei, cu determinaţiile sale teoretice, axate pe înţelegerea categoriilor etice fundamentale, a binelui — reper fundamental al moralităţii şi categorie etică fundamentală şi cu determinaţiile sale practice, legate de problematica fundamentală a vieţii morale.

În Problemele de etică propuse elevilor de liceu, V. Ideea de bine este prezentă ca obiect al reflexiilor etice încă de la Platon şi Aristotel, acesteia adăugându-i-se, de-a lungul istoriei filosofiei, o problematică devenită tradiţională: cercetarea originii şi esenţei moralei; definirea şi determinarea noţiunilor de datorie, virtute, sensul vieţii şi fericirea etc.

vedere asupra moralei îmbunătățirea vederii prin medicamente de vârstă

Buber şi E. Levinas etc. Aici nu ne referim exclusiv nici la idea de justiţie şi nici la idea de instituţie  judiciară,  ci  mai  mult  la  ceea  ce  este  just,  adică  în  conformitate  cu adevărul,  cu  realitatea  socială  la  un  moment  dat.

  • Psihic cu pierderea vederii
  • Moralitate - Morality - sibienii.ro

Opusul  lui  just  ne  conduce  la ideea de nedrept, incorect, nelegitim, nepermis, inechitabil, nelegal, imoral ş. La  fel,  noi  abordăm  justiţia  şi  ca  virtute  morală.

Sensul  originar  al  lui  jus  este  religios,  având conotaţia  de  jurare,  de  angajare  printr-o  formulă  sacră;  drept  consecinţă,  în antichitate  jurământul  era  sacru,  reprezentând  angajamentul  de  a  suporta  o pedeapsă  în  cazul  încălcării  sau  a  nerespectării  acestuia. Justiţia  latină  a  separat chestiunea  binelui  de  lumea  religioasă,  începând  cu  cele  douăsprezece  table, afirmând că ea este construită pentru a face bine şi nu rău în societate.

vedere asupra moralei hipermetropie 25

Justiţia este virtutea prin care fiecăruia i se acordă drepturile. Ea se întemeiază pe  respectarea  drepturilor  altuia. Instituţiile  judiciare  fac  dreptul  şi  impun respectarea acestuia în numele legii şi al adevărului. Din punct de vedere moral şi filozofic  justiţia  este,  totuşi,   un  termen  ambiguu,  întrucât  poate  desemna  justiţia care  există  într-o  societate   ca  instituţie  judiciară   sau  justiţia  ca  trăsătură  de caracter a  fiecărui  individ, deci ca  virtute  moral-etică.

Diferenţa dintre cele două sensuri este evidentă. Datoria omului este de a  urma  calea  virtuţii,  de  a  face  bine  altor  oameni  în  dependenţă  de  posibilităţile sale, de a nu permite ca în sine să existe vicii, să se opună răului.

Filozofii  au  meditat  asupra  problemei:  în  ce  constă  datoria  noastră,  adică obligaţia ce ni se impune în mod natural de a tinde spre bine. Această obligaţie ne îndeamnă să ne conducem neapărat după principiile justiţiei, egalităţii şi carităţii, adică să nu luăm din binele general decât partea ce ni se cuvine, potrivit meritelor noastre vedere asupra moralei în proporţie cu unguent pentru restabilirea vederii. Obiectul Eticii Juridice Obiectivul  eticii  juridice  îl  constituie  studiul  eticii  personale,  eticii profesionale şi etica normelor juridice, cât şi raporturile dintre ele.

Menţinerea  echilibrată  a  focalizării  asupra  acestor  trei  aspecte  conferă următoarele avantaje: a Asigurarea unei  abordări  holistice  a  eticii  prin  evitarea  dihotomiei comportamentale b Evitarea, creşterea gradului de coruptibilitate la diferite nivele ale societăţii c Conferirea autenticității personale şi profesionale d Elaborarea unor  norme  juridice  bine  fundamentate  din  punct  de  vedere moral şi care contribuie la păstrarea şi promovarea eticii în societate Cele trei domenii ale studiului eticii juridice se află, pe de-o parte atât într-un raport  de  condiţionare  reciprocă,  fiecare  dintre  ele  contribuind  la  existenţa celeilalte, cât şi într-un raport de complementaritate prin aceea că fiecare în parte adaugă dimensiuni şi sprijină dezvoltarea celeilalte.

Ea a fost şi este constitutivă naturii umane, iar conştiinţa de sine a omului s-a constituit, înainte de toate, în jurul valorilor morale.

Etica morală și etica profesională

Este suficient să aducem ca argument unul dintre cele mai vechi documente istorice, Biblia, în care păcatul originar, care a dus la răspândirea omului în lume şi la devenirea lui istorică, s-a săvârşit tocmai prin accesul acestuia la cunoaşterea binelui şi răului. De altfel, primele judecăţi de valoare morală au apărut în strânsă legătură cu doctrinele religioase ale începutului istoriei şi au rămas până astăzi componente majore ale religiozităţii şi, totodată, surse importante pentru vedere asupra moralei doctrinelor morale.

vedere asupra moralei viziune nu perfectă

Primele idei sistematizate despre morală în afara unor sisteme religioase au apărut în filosofia greacă presocratică.

Presocraticii identificau morala cu virtutea, cu viaţa în armonie cu natura, cu universul, fiind prin excelenţă adepţii unei morale individualiste şi cosmogonice. Aristotel a formulat pentru prima dată ideea libertăţii de a alege, dar nu ca un atribut înnăscut al individului, ci ca relaţie socială.

Modelul stadial de dezvoltare morală al lui Lawrence Kohlberg

La fel ca predecesorii săi, şi Aristotel are un punct de vedere asupra moralei cu privire la ierarhia valorilor. În concepţia sa, primordială este dreptatea, care generează raporturile individului cu societatea, în timp ce înţelepciunea, curajul şi cumpătarea  determină raportul individului cu sine. Odată cu apusul carierei politice a lui Alexandru Macedon, stăpânul celui mai mare imperiu din istorie, dar şi ucenic în ale înţelepciunii al vedere asupra moralei Aristotel, filosofia intră în ceea ce s-a denumit perioada elenistică.

Preocupările pentru soarta fiinţei umane, tot mai ameninţată de desele prăbuşiri ale ordinii sociale, trec de la nivelul trăirilor autentice la nivelul filosofării, astfel că se cristalizează două curente etice majore, care vor influenţa îndeosebi filosofia clasică: epicurianismul hedonismulpentru care scopul fundamental al omului este fericirea, şi stoicismul, pentru care omul nu poate urmări alt ţel în viaţă, decât virtutea, sau practica datoriei.

Începând cu anul d.

  1. Cum să restabiliți parțial vederea
  2. Nutriția bolilor oculare
  3. Vederea se deteriorează cum să se oprească
  4. Vezi și: Sittlichkeit Etica cunoscută și sub denumirea de filozofie morală este ramura filozofiei care abordează întrebările legate de moralitate.
  5. Stadiile[ modificare modificare sursă ] Cele șase stadii ale lui Kohlberg pot fi, mai general, grupate în trei stadii a câte două etape, fiecare: pre-convențional, convențional și post-convențional.

Cele două curente filosofice medievale, patristica şi scolastica, dezvoltă o nouă morală, la baza căreia stau perceptele creştine. Marii filosofi ai antichităţii, îndeosebi Platon şi Aristotel vor fi reinterpretaţi de pe poziţiile creştinismului, fără ca valorile morale promovate de aceştia să-şi găsească, în vreun fel, continuitatea.

Epoca modernă cunoaşte o mare varietate de interpretări ale moralei.

vedere asupra moralei restabilirea vederii la minus 6

Unele se înscriu în continuarea concepţiilor religioase, unele îl redescoperă pe Platon, altele interpretează morala de pe poziţii psihilogice sau biologice. Cele două curente majore ale epocii moderne, raţionalismul şi empirismul se manifestă, ca atare, şi în etică, de o parte Descartes şi Spinoza ducând ideile etice spre un raţionalism extrem bazate pe cunoaşterea adevărului, la Descartes, respectiv pe cunoaşterea lui Dumnezeu, la Spinozade cealaltă parte Hume şi Locke, deducând regulile morale din experienţă şi obişnuinţă.

O perspectivă aparte au realizat materialiştii francezi ai secolului al XVIII-lea, care explicau morala de pe poziţiile ştiinţelor naturii.

vedere asupra moralei viziune și bazin

Meritul constituirii unei etici robuste, bine conturată în peisajul filosofic, aparţine filosofiei clasice germane, reprezentate de marile repere  ale  filosofiei din toate timpurile, Immanuel Kant şi Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Acaştia s-au constituit în critici nemiloşi ai naturalismului, revenind la raţionalism şi punând bazele eticii ca disciplină filosofică autentică. Hegel consideră moralitatea ca factor constitutiv al statului, la nivel individual manifestându-se doar trebuinţe.

Acestea sunt cele care determină respectul pentru lege. Normele morale, după Hegel, sunt impuse de specificul corporatist al societăţii civile, având ca scop buna funcţionare a acesteia. Cele două mari direcţii postclasice, neokantianismul şi neohegelianismul au deschis drumul filosofiei contemporane spre o mare diversitate de curente etice, începând cu reprezentanţii Şcolii neokantiene de la Baden şi continuând cu mari curente filosofice: neopozitivismul, utilitarismul  şi pragmatismul, existenţialismul, filosofia analitică etc.

Prezentăm, în cele ce urmează, două modele de inventar al curentelor etice. Unul diacronic, care ţine seama de istorie, şi unul sincronic, după tabla de materii a lucrării lui Valentin Mureşan.

Primul surprinde întreaga evoluţie a eticii, din antichitate până astăzi; este realizat cu o mai mare aproximare, dar şi cu o mai mare putere de cuprindere; al doilea surprinde tabloul eticii contemporane, în care punctele de vedere sunt mai precis şi mai nuanţat delimitate şi  în care este de observat absenţa filosofiei de inspiraţie latină, mai vedere asupra moralei aplecată spre problemele contemporane ale moralei şi mai mult preocupată de analize şi interpretări ale filosofiei antice şi clasice.

Valoarea celor două modele este orientativă. Nu există analogii sau corespondenţe între ele, nici măcar pe segmentul contemporan. O imagine de ansamblu asupra eticii este posibilă numai prin examinarea ambelor modele, în conţinutul şi structura lor intimă.