Viziunea se așează totul este vag


Organicismul reprezinta opozitia teoretica la orice salt, încît ultimele lui consecvente elimina culturilor mici orice portita de scapare. Daca gîndirea nationala si politica a României este atît de putin revolutionara, faptul se datoreste unei excesive contaminari organiciste, precum si influentei directe sau indirecte exercitate asupra nationalismului românesc de istoricismul romantic german.

Viziunea pur organica a soartei noastre în lume ar avea o fecunditate, atunci cînd ritmul de viata al culturilor moderne s- ar caracteriza printr-un calm si un echilibru relativ, caci atunci posibilitatea unei sincronizari ar fi mai putin exclusa. Febra este un element în plus, care avantajeaza un popor, dar îl si epuizeaza mai repede.

Ritmul accelerat explica istovirea rapida a culturilor moderne si, într-o oarecare masura, si a Greciei si Romei. Precipitarea evenimentelor presupune activitatea violenta a unui suflet, pasiunea care-si soarbe substanta din frenezia proprie. Cînd privim fenomenele succedate în India, în decursul unei istorii milenare, observam un interval surprinzator între ele, o distanta de timp de-a dreptul uluitoare. Un secol de abia respira într-un eveniment, iar acesta are o semnificatie de cele mai multe ori religioasa, adica neutra temporalului.

Respiratia calma a culturilor orientale le-a crutat si le-a înmagazinat substanta, încît nici astazi nu si-au pierdut aderenta la devenire.

Emil cioran schimbarea la fata a romaniei by contact r2ch - Issuu

Dimpotriva, respiratia celor moderne este precipitata pîna la sufocare. Viabilitatea lor e atît de redusa, ca si-au pierdut viziunea se așează totul este vag în cîteva secole. Asa însa, numai sarind treptele istorice putem intra în ritmul colectiv.

Daca micile culturi si-ar consuma evolutia natural — adica trecînd miniatural prin toate fazele strabatute de cele mari — niciodata n-ar reusi sa ajunga remarcate de vreo istorie a lumii.

SECOND TEST: Volkswagen Golf 5

La ce le-ar folosi atunci vitalitatea si prospetimea, cînd de teama decadentei — n-ar evada din sfera biologiei? Si fara glorie, istoria nu este decît biologie.

  1. Ceva ce gândesc în gând | Theo ManV
  2. Calaméo - Profetiile de la Celestine
  3. Protecția vederii adulților
  4. Vedere ca indienii

Ele trebuie sa strabata stadii, dar nu într-o tranzitie evolutiva si lenta, ci în febra salturilor. Nu se poate preciza care ar fi acele stadii, înainte de a cunoaste nivelul istoric al culturii respective. Trecerea discontinua prin ele dovedeste ca nu exista alta salvare pentru culturile mici, decît iesirea din ele însele, din blestemul existentei lor. Dar, în definitiv, pentru cine este dureroasa problema acestor culturi?

Pentru un istoric? În nici un caz. Caci întrucît ar putea sa-l doara faptul ca anumite tari sînt condamnate, închise lumii, cînd obiectivitatea lui îi pune la dispozitie exemplul reconfortant al marilor fenomene?

viziunea se așează totul este vag miopie la 40 de ani

Istoricul mîngîie realitatea cu o simpatie indiferenta. Dar pentru reprezentantii micilor culturi, problema ia un caracter de existenta directa, subiectiva, depasind complet sfera obiectivitatii.

Toate celelalte nu fac decât să creeze imaginea unei lumi pline de frumuseţe şi de energie, în care noi ne putem conecta la această energie. Cu cât percepem mai mult frumuseţea, cu atât evoluăm mai

Daca n-am avea o aderenta mai adînca la fenomenul României si am putea fi perfect obiectivi cu ea, putin ne- ar pasa ca ea va juca un rol în lume sau nu.

Atunci ne-ar parea fireasca încadrarea ei în soarta neamurilor minore si nu ne-ar durea deloc anonimatul.

Dar pasiunea pentru România nu poate accepta osînda ei pe vecie la destinul mediocru de care s-a împartasit pîna acum.

Welcome (back) to my chaos

Luciditati criminale o situeaza microcosmic si disparent, pentru ca pasiunea s-o fixeze în centrul inimii si ca atare în ritmul lumii. Nu pentru o suma 23 de valori si realizarea lor minora este interesanta problema acestor culturi, ci pentru omul care se framînta în ele, care nu le accepta si vrea sa le salveze salvîndu-se.

Problema culturilor nu intereseaza numai filozofia istoriei, ci si antropologia. Si daca privind destinul omului istoriceste, culturile mari îi asigura o evidenta, nu este acelasi caz în cât costă corectarea vederii mici, în care destinul omului adauga conditiei pur umane un plus dramatic, rezultat din anomaliile si insuficientele lor.

Un comentariu

Nu este deloc comod sa te fi nascut într-o tara de a doua mîna. Luciditatea devine tragedie. Si daca nu te sugruma o furie mesianica, sufletul se îneaca într-o mare de nemîngîiere. Exista în om o sete demiurgica, pe care si-o satisface fie într- un exces sufletesc si o viziune interioara, fie în integrarea activa în devenirea istorica. Ritmul accelerat si respiratia ampla a marilor culturi satisfac o sete demiurgica. Într-adevar, ele constituie totalitati cu caracter cosmic, în asa masura dimensiunea lor depaseste umanul.

viziunea se așează totul este vag miopie de post

Culturile mari sînt lumi; existenta viziunea se așează totul este vag justifica monadologia. Atît numai, ca aceste monade nu traiesc în armonie, încît trebuie sa aiba cîte-o fereastra, prin care se zaresc pentru a se urî. Demiurgia culturilor da omului vietuitor în ele o satisfactie automata a poftei lui de absolut.

Acel ce sufera de superstitia istoriei si are sansa sa traiasca într-o mare cultura se poate considera ca împlinit. Superstitia istoriei înseamna cultul gloriei în timp, pasiunea aureolei în devenire. O natiune care nu sufera de obsesia gloriei este lipsita de un resort secret, dar efectiv, de viata. Ascensiunea culturilor da impresia de creatie din nimic, de directionare dupa un plan pur interior.

Germenele demiurgic nu este în toate egal de fecund. De aceea, nu toate sînt fatalitati în aceeasi masura. La unele, demiurgia ia un caracter pur exterior si atunci ea se numeste gigantism.

viziunea se așează totul este vag dimensiunile graficului de testare a vederii

Este cazul Angliei. Te întrebi: cum se face ca aceasta tara, dispunînd atîta vreme de lume, nu este totusi o mare fatalitate? Neaparat, Anglia a dat 24 lumii genii unice, inexplicabile, si a produs, în tara celui mai ordinar empirism, literatura cea mai delicata, desi este inexistenta în muzica si nula în metafizica; totusi ea n-a luptat pentru o idee care s-o depaseasca.

Mai mult: Anglia n-a suferit pentru nici o credinta. Totul s-a facut de la sine, prin automatismul intereselor. Pe cînd Franta s-a definit în lume si a luat constiinta de sine într-o Revolutie care a costat-o atîta sînge si în atîtea razboaie inutile, Anglia si-a croit un destin prin împrejurari, si-a serpuit soarta printre contingente si nu s-a afirmat direct, irevocabil, mesianic. Ea a cucerit universul fara a voi sa-l asimileze launtric.

Imperiul britanic a adus nou doar sistemul de coercitiune si exploatare, dar n-a imprimat nici un ethos, nici o idee activa, nici o pasiune inutila si universala între oameni. Utilitarismul, pur viziune și germeni de grâu orice idee universala, este negatia mesianismului. Acesta este tragic, profetic; o dezlantuire a fondului esential al unei tari.

viziunea se așează totul este vag genetica miopiei

Demiurgia culturilor se nimbeaza mesianic; dar gigantismul exterior al englezilor este lipsit de nimb. Destinul englez fixeaza axa lumii în bunuri, nu în pasiunea de dominare printr-un complex de forme spirituale. Ideea unei stapîniri pur exterioare a lumii, fara ideea de reforma a acesteia, nu rasare nici din universalism si nici din profetism national.

În cadrul marilor culturi, fenomenele de gigantism ocupa un loc periferic. Dominatia extensiva, exclusivismul material elimina intensitatea din evenimentul istoric si ca atare îl dilueaza.

Anglia este un exemplu de cum nu trebuie sa fie o mare cultura. Interesele care nu servesc un sens universal sînt pete în istorie. O tara care s-a ridicat exploatînd conflictele dintre state si intervenind în momentul oboselii adversarilor nu merita mai mult de o stima obiectiva.